Sfârșitul de an aduce cu el și retrospectiva lansărilor discografice. Denumirea de muzică metal definește o mulțime foarte mare de subgenuri muzicale. Fiecare dintre acestea cu stilul lor aparte, cu elementele lor specifice, pe care trebuie să le luăm ca atare. Ar fi în defavoarea tuturor dacă am compara tot ce putem îngrămădi sub umbrela metal sperând să ieșim cu o listă, așa că acum ne vom concentra pe proiectele de extreme metal pe care trebuie să le luăm cu noi și în 2026.
2025 a fost un an care a surprins muzica metal pe un val de popularitate condus de concertul Back to the Beginning, un concert caritabil menit să-i celebreze cariera lui Ozzy Osbourne, primul vocalist al formației Black Sabbath alături de care îi este atribuit albumul care a dat naștere acestui gen muzical. Din păcate, la câteva săptămâni de la acest concert a urmat să ne luăm rămas bun de la cel supranumit Prințul Întunericului.
În tot acest timp, din scenele de extreme metal au început să se desprindă spre mainstream niște artiști precum Spiritbox sau Poppy care au urmat calea bătută de Knocked Loose în 2024 și au concertat la Jimmy Kimmel Live!, un late night show cu o audiență medie de 1.85 milioane de vizualizări.
5. Sanguisugabogg – Hideous Aftermath
The Bogg sunt o formație americană ce a dat buzna pe scena de Brutal Slamming Death Metal în 2019 și nu au mai plecat din prim planul ei. Hideous Aftermath este al treila album al formației și primul care nu este self-produced de către aceștia. Producția albumului a fost făcută de către Kurt Ballou, chitarist în formația Converge și renumit producer care a lucrat alături de artiști precum Converge, Isis sau Nails. Astfel Hideous Aftermath este un album captivant și plin de compoziții ritmate, dar nu face rabat de tehnicalitate și brutalitate.
O practică întâlnită în lumea slamului este de a avea artiști featuring pe album, iar Hideous Aftermath aduce nume consacrate în zona de BDM sau Grind precum Defeated Sanity, Dylan Walker de la Full of Hell sau legendarul Travis Ryan de la Cattle Decapitation.
Recomandare: Dacă ți-a plăcut Hideous Aftermath, îți recomand să continui cu BOLTCUTTER – Still Broke ca să nu uiți că slamul nu trebuie luat prea mult în serios.
4. Whitechapel – Hymns in Dissonance
Whitechapel, unul dintre cele mai apreciate nume ale Deathcore-ului, se întorc la compozițiie agresive care i-au consacrat, după două proiecte în care au încercat integrarea pieselor mai melodioase, The Valley (2019) și Kin (2021). Hymns in Dissonance este un proiect foarte brutal care te ține 43 de minute fără pauză în blast beats, chuguri și sweep picking.
Din acest proiect se remarcă vocalistul Phil Bozeman care are o prestație extraordinară atât tehnic, cât și liric. Versurile ne povestesc despre un lider de cult demonic în goana sa oarbă spre putere. Fry-urile și guturalele intense accentuează aura întunecată a întregului proiect.
Recomandare: The Acacia Strain – You Are Safe from God Here explorează cealaltă față a demonicului, eșecul divin. Compozițional, albumul este la baza deathcore, peste care vin așezate elemente de sludge metal și hardcore. Practic, cele două proiecte sunt explorări diferite ale aceleiași teme.
3. Agriculture – The Spiritual Sound
Agriculture sunt un exemplu de curaj. Dacă debutul lor din 2023 poate fi pus ușor în circumscripția Black Metalului Atmosferic, acum quartetul din Los Angeles debordează de avant-gardism prin compoziții complexe cu pasaje de-a dreptul atonale, reușind totodată să nu știrbească din melodicitate. Întreg proiectul e definit de acest flux între teme agresive disonante și tema melodice, discrepanțe care te pot lăsa fără cuvinte. Formația are doi vocaliști, pe Dan, chitaristul, și Leah, bassista, care fac o treabă magnifică de a crea acest peisaj sumbru de film de groază cu acțiunea.
Recomandare: Dacă ai o predilecție către avant-garde, Imperial Triumphant – Goldstar este proiectul pe care trebuie să-l asculți în continuare. Trioul mascat din New York îmbină brutalitatea black metalului cu libertatea compozițională a jazzului, totul sub o estetică art deco.
2. Chat Pile & Hayden Pedigo – In the Earth Again
Chat Pile sunt una dintre cele mai abrazive formații de loud rock, care abordează tematici lirice absurde și hedonistice. Pe de altă parte, Hayden Pedigo este un artist de American Primitive Guitar, un subgen instrumental care se remarcă prin minimalismul său, și tocmai de asta acest proiect colaborativ merită să fie ascultat măcar o dată cap-coadă.
La fel ca în cazul Agriculture, acest proiect este un dialog între momente sfâșietoare prin abrazivitatea lor și momente melodioase calme care pictează acest tablou apocaliptic, aprcă lipsit de orice speranță de salvare.
Proiectul se încheie cu A Tear for Lucas, o piesă crudă cu vocea lui Busch peste chitara rece a lui Hayden, dedicată unui prieten pierdut. Un final sfâșietor pentru un proiect care ne arată că, indiferent cât de diferit poate să fie sunetul unor artiști, viziunea și misiunea pot crea proiecte coerente care să împingă granițele unor subgenuri muzicale spre noi orizonturi artistice.
Recomandare: go outside, get some sunlight, touch some grass.
1. Deafheaven – Lonely People with Power
Black Metalul este un gen extreme care se luptă cu elitismul fanilor, iar Deafheaven s-au lovit de acesta încă de la începuturile lor. Sunetul lor de blackgaze — un subgen ce combină structurile disonante ale black metalului cu elementele atmosferice ale shoegaze-ului — a fost adeseori respins de marea masă de fani, dar care odată cu lansarea Sunbather (2013), magnum opusul formației, nu a mai putut fi trecut cu vederea, devenind rapid un proiect clasic.
La fel ca în cazul Whitechapel, Lonely People with Power îi aduce înapoi în zona sunetului extrem după o scurtă încercare mai melodică pe Infinite Granite (2021). Deafheaven reușesc în același timp să ne pună în față unele dintre cele mai agresive, dar și dintre cele mai melodioase compoziții din discografia lor.
Deasupra riffurilor de chitară avem vocea lui George Clarke, care îmbină interpretările curate cu țipete înfiorătoare și adeseori asurzitoare. Liric suntem departe de clișeicul satanism, Deafheaven abordând tematici contemporane încă de la începuturile lor. Pe Lonely People with Power, Clarke vorbește despre pierderea persoanelor apropiate, despre dragoste, despre starea politică, dar și despre masculinitatea toxică și dinamicile sexuale, temă consolidată și de prezența în videoclipurile muzicale dar și pe coperta albumului a Jennei Haze, o fostă actriță de filme pentru adulți.
Lonely People with Power este un proiect complet care întărește poziția Deafheaven ca trupă de prim eșalon al black metalului, și care, fără doar și poate, va rămâne fanion pentru proiectele de extreme metal ale anilor 2020.
Recomandare: Der Weg Einer Freiheit – Innern, al șaptelea proiect al formației nemțești de Atmospheric Black Metal adesea recomandată ca Transcendental Black Metal pentru că melodiile acestora induc o senzație de înălțare prin aceste structuri disonante caracteristice genului.
