La finalul anilor ’60, odată cu mișcarea hippie, rock-ul a fost extins de către muzicienii momentului, creându-se un nou subgen, și anume rock-ul psihedelic. La fel ca mișcarea hippie, și acest subgen muzical avea legături strânse cu consumul de droguri (LSD, marijuana), care, în viziunea adepților acestor ideologii, aveau scopul de a extinde mintea.
Astfel, trupe precum The Doors, Jefferson Airplane și Pink Floyd compuneau melodii care să ajute la crearea de experiențe euforice, alături de drogurile psihedelice. Undeva la mijlocul acestui deceniu, Grateful Dead participa la testele acide ale novelistului Ken Kesey, unde, pentru o sumă modică, tinerii primeau la schimb LSD, iar spectacolele muzicale erau însoțite de jocuri de lumini.
Mișcarea Hippie și contracultura
Tinerii cu părul lung, îmbrăcați cu haine lejere în culori stridente și cu mărgele, făceau în anii ’60-’70, cel mai probabil, parte din mișcarea hippie. Aceasta a apărut ca formă de opoziție față de Războiul din Vietnam. Adepții acestei mișcări erau pașnici și promovau iubirea („Make love, not war”) și, totodată, consumul de droguri halucinogene.
Pe lângă oponența față de război, tinerii hippioți fugeau și de materialism și capitalism. Pe lângă consumul recreațional de droguri, aceștia căutau moduri în care să-și intensifice viața, aventurile. Fugeau de restricțiile clasei de mijloc, râvneau libertatea de exprimare și nu aveau încredere în oamenii de la putere. Stilul de viață al acestora era unul extrem de libertin, experimentând adesea relații deschise și forme diferite de familie. Se exprimau prin artă, prin proteste politice și locuiau în comunități.
Societatea respingea adepții hippie pe baza aparențelor. Practicile și credințele hippioților constituiau un șoc cultural pentru ceilalți oameni. Aceștia considerau că hippioții foloseau pretexte pentru a normaliza consumul de droguri, care era ilegal și periculos. Societatea rezuma alegerile filozofice, cum ar fi fuga de materialism și alegerea sărăciei, la forme de lene, iar aceste lucruri conduceau la prejudecăți.
„De multe ori ajungeam într-un oraș și nu ne lăsau să intrăm în hotel, chiar dacă aveam rezervări sau nu… De îndată ce vedeau păr lung și orice fel de excentricitate, știi, aia era tot.” – Jerry Garcia
Unul dintre cele mai mari evenimente pentru această mișcare a fost festivalul Woodstock din 1969, la care au participat în jur de 400.000 de oameni. Artiști precum Grateful Dead, Jimi Hendrix, The Who, Jefferson Airplane și Santana au fost capetele de afiș ale acestui festival.
Rock Psihedelic
Acest subgen muzical a fost sunetul de fundal al mișcării hippie. Pe lângă faptul că reflecta adesea valorile hippie, era construit pentru stilul de viață al acestor tineri. Rock-ul psihedelic este fuziunea dintre rock/blues și elemente psihedelice (sunete distorsionate, electronice, volum intens). Pe lângă asta, artiștii acestui gen abandonau tipica melodie de 3 minute, extinzând durata cântecelor lor, chiar și până la 7 minute. Rock-ul psihedelic a influențat și alte subgenuri, cum ar fi Art Rock și Rock-ul progresiv.
La început a apărut în San Francisco, după care s-a extins, ajungând și în Europa. Chiar și trupe rock, care erau deja cunoscute, s-au alăturat acestui val, adăugând elemente ale acestui gen în muzica lor (The Beatles, The Beach Boys, The Rolling Stones).
Adaptarea genului în Marea Britanie a fost mai puțin agresivă. Trupele engleze se bazau pe improvizații și încorporau elemente de poezie beat (stil de poezie spontană cu influențe de jazz) și jazz. Pink Floyd conducea această mișcare în Marea Britanie.
Trupele care au adus la viață sunetul anilor ’60
Dacă am vorbit puțin despre rock-ul psihedelic ca gen și despre mișcarea hippie din care acest gen muzical făcea parte, acum o să trecem în revistă și pionierii acestui tip de rock, pe care i-am numit deja în trecere mai sus.
Grateful Dead
Aceștia au adus la viață rock-ul psihedelic, începându-și activitatea din 1965, fiind una dintre primele trupe care a făcut parte din acest gen. Acest grup muzical era unul underground, și nu avea ca scop comercializarea muzicii lor, iar succesul lor nu a venit din vânzarea de albume. Chiar și odată cu popularizarea mișcării hippie și comercializarea muzicii psihedelice, stilul trupei Grateful Dead a rămas neschimbat, fără să fie afectat de noile tendințe muzicale.
Spectacolele acestora, de multe ori, aveau elemente de improvizație; aceștia puteau să cânte o melodie R&B, iar aceasta se transforma într-un moment muzical de 20 de minute. Cu toate că aceștia au dorit să-și creeze o audiență pentru a reuși să vândă albume, a rămas mult mai important pentru ei să performeze live pentru această audiență, decât albumele.
Pink Floyd
Aproape toți membrii acestei trupe s-au întâlnit în cadrul unei facultăți de arhitectură din Londra. La început cântau R&B, dar mai apoi au trecut la rock psihedelic. Această trupă era una dintre pionierii londonezi ai acestui gen muzical, făcând senzație în peisajul underground. Aceștia, așa cum am spus, au dezvoltat un sunet psihedelic, care era încorporat în compoziții ce se încadrau în mai multe genuri muzicale (hard rock, blues, country, folk, etc.).
Având în vedere problemele solistului Syd Barrett, care au apărut odată cu schizofrenia și consumul îndelungat de LSD, acesta a fost înlocuit de chitaristul Gilmour în 1968. Dar fără versurile lui, care dădeau farmecul trupei, membrii trupei Pink Floyd au fost nevoiți să se concentreze pe spectacolele live, aducând inovații acestor momente prin jocuri de lumini și schimbări ale sunetului.
The Doors
Această trupă a devenit cunoscută pentru melodii precum Riders on the Storm, Light My Fire, The End, care erau lansate la finalul anilor ’60, și care erau bine înrădăcinate în contracultura momentului. Această trupă era spațiul exprimării artistice, creative, a solistului Jim Morrison.
Jim Morrison a venit cu ideea de nume pentru trupă, inspirându-se de la cartea The Doors of Perception de Aldous Huxley, care la rândul său a luat expresia dintr-un poem al lui William Blake. Această carte vorbește întocmai despre experiențele oferite de consumul de mescalină (drog psihedelic) ale autorului. Expresia ”The Doors of Perception” se referă întocmai la filosofia extinderii minții cu ajutorul drogurilor, în care hippioții credeau.
Rock-ul psihedelic nu a fost un simplu trend muzical de moment, ci s-a dovedit a fi coloana sonoră a Contraculturii. Așa cum mișcarea hippie a respins materialismul și convențiile sociale, trupele precum The Doors, Grateful Dead și Pink Floyd au respins regulile muzicale, folosind studioul pentru a „extinde mintea” ascultătorilor.
